În condițiile în care ai la dispoziție două pariuri „even money” (care plătesc în cotă 2 și au șanse relativ egale de câștig) este clar că poți pune în aplicare aproape orice sistem de pariere cunoscut. Dacă nu te-ai familiarizat încă cu reguli Baccarat, vezi aici un articol la temă. Înainte să te gândești la cum poți să-ți influențezi șansele de câștig este bine să fii sigur pe teorie și pe noțiunile de bază.
Strategii precum Martingale, Paroli sau Fibonacci au devenit cunoscute în special printre jucătorii de ruletă, însă regulile lor sunt valabile și în Baccarat, dacă pariezi pe jucător sau pe bancă. Am stabilit deja că cel mai avantajos e să pariezi pe bancă, așa că în cele ce urmează îți vom prezenta trei sisteme din care poți alege când joci Baccarat online.
Sistemul Martingale la Baccarat
Sistemul Martingale presupune dublarea mizei după fiecare pariu pierzător până în momentul în care prinzi un pariu câștigător, caz în care vei recupera toate pariurile anterioare și vei avea și un mic câștig (o unitate).
Totuși trebuie să aplici sistemul Martingale cu atenție la Baccarat din două motive. Primul e reprezentat de comisionul de 5% reținut de cazinou pentru pariurile pe Banker, ceea ce înseamnă că poți ajunge în punctul în care un pariu câștigător să își aducă un câștig infim sau, mai rău, dacă seria pierzătoare s-a prelungit foarte mult să ieși chiar în pierdere.
Apoi ai grijă și la pariul maxim acceptat de cazinou deoarece sumele mizate vor crește foarte repede prin această strategie și e important să știi de câte ori îți va permite casa să dublezi pariul pentru a nu ajunge în situația în care să nu mai poți dubla și astfel să nu mai ai posibilitatea să recuperezi toate pariurile făcute până în acel moment.
Sistemul 1-3-2-6 la Baccarat
Această strategie presupune plasarea de pariuri succesive de 1,3,2 și 6 unități, cu mențiunea că vei trece la următorul nivel de pariere doar în cazul unui câștig. Dacă reușești să ajungi la finalul seriei vei fi pe plus cu 12 unități, însă poți ieși în câștig și dacă seria ta se oprește după al treilea pariu.
Iată cum aplici sistemul 1-3-2-6 în Baccarat. Presupunem că ai stabilit valoarea unei unități la 10 lei.
- PARIUL 1: Mizezi o unitate pe banker: 10 lei. Dacă vei pierde primul pariu, vei fi pe minus cu o unitate (10 lei) și o iei de la capăt. Dacă îl câștigi vei avea un profit de 9,5 lei și mergi mai departe.
- PARIUL 2: Mizezi trei unități pe banker: 30 de lei. Dacă îl pierzi, vei fi pe minus cu aproximativ 2 unități. O unitate câștigată la primul pariu (9,5 lei) – 3 unități pierdute la al doilea (30 lei), deci vei avea o pierdere de 20,5 lei și o iei de la capăt. Acest nivel doi de pariere (3 unități) este singurul în care bugetul tău poate să scadă cu mai mult de o unitate. Dacă și acest pariu este câștigător vei fi pe plus cu 38 de lei și mergi mai departe.
- PARIUL 3: Mizezi două unități pe banker: 20 de lei. Dacă îl pierzi, vei fi pe plus cu aproximativ două unități. O unitate câștigată la primul pariu (9,5 lei) + 3 unități câștigate la al doilea pariu (28,5 lei) – 2 unități pierdute la al treilea pariu (20 lei). Vei păstra de 18 lei profit și o iei de la capăt. Dacă însă câștigi și al treilea pariu vei fi pe plus cu plus de 57 de lei și mergi mai departe.
- PARIUL 4: Mizezi șase unități pe banker: 60 de lei. În cazul fericit în care câștigi toate cele patru pariuri vei avea un profit de aproximativ 12 unități (1+3+2+6), adică 114 lei. Dacă însă pierzi acest pariu vei fi pe minus cu 6 lei. În orice situație, seria se consideră terminată, iar următorul pariu va fi de o singură unitate.
Folosește-te de aceste cunoștințe chiar de la următoarea sesiune de joc și vezi cum ai putea să le ajustezi pentru situațiile în care te afli de-a lungul unui joc. Dacă exersezi, vei reuși să te perfecționezi repede. Însă este recomandat ca partea de testare să fie făcută cu mize cât mai mici.
Sistemul Fibonacci la Baccarat
Dacă ești un jucător temperat, acesta e Fibonacci este sistemul potrivit pentru tine când joci Baccarat. Asemănător din multe puncte de vedere cu Martingale, acest sistem presupune o creștere mai lentă a mizelor. Mai exact, fiecare pariu va fi egal cu suma precedentelor două pariuri.
Să spunem că începi cu miza de 5 lei și plasezi un pariu pierzător. Următorul pariu va fi tot de 5 lei. Dacă și acesta e pierzător, crești miza la 10 lei (5 lei primul pariu + 5 lei al doilea pariu). Dacă tot nu ai câștigat, vei miza 15 lei (5 lei + 10 lei). Iar seria va continua până când atingi un câștig. După fiecare pariu câștigător reiei seria de la pariul inițial (5 lei).
Avantajul e că vei crește mizele mult mai lent decât în cazul Martingale, dar în același timp nu vei recupera de fiecare dată tot ce ai pierdut în prealabil. Totuși, pe termen lung te poți aștepta să găsești un echilibru și vei face și ceva pe plus atunci când vei prinde mai multe mâini câștigătoare consecutive.
Strategia în jocul de baccarat
În baccarat, jucătorul are la dispoziţie două variante – pariu pe mâna jucătorului sau pe cea a bancherului – iar după ce alege una din ele, nu mai poate face nimic pe parcurs care să conducă jocul într-o anumită direcţie. Prin urmare, strategia se limitează la a urmări desfăşurarea jocului – ce cărţi au intrat. În cazinourile online, acest lucru este facil, pentru că, de obicei, afişează cărţile care au fost trase.
Un punct foarte important în strategia de joc este gestionarea bankrollului, iar aici sfatul este să-ţi stabileşti o sumă maximă pe care să nu o depăşeşti. Vezi mai multe sfaturi și ponturi despre baccarat online dacă vrei să câștigi. Realitatea este că în acest joc riscul de a pierde este sensibil mai mare decât şansa la câştig. De asemenea, nu trebuie să pierzi din vedere faptul că mâna jucătorului și cea a bancherului au aceeași cotă, de 1:1, dar cea a bancherului se comisionează.