wheel-center wheel-ring

Cum a fost finanțat un edificiu prin jocul de Keno? Află povestea construcției Marelui Zid Chinezesc!

Istoria este plină de povești impresionante, de situații parcă fără de ieșire, astfel încât poate să depășească ușor cam orice poveste fantastică. Însă, multe istorisiri se fac uitate deoarece adevărul nu este mereu ușor de acceptat. Ori, există situații când chiar dacă nu sunt spuse minciuni, sunt scoase din istorisiri fapte extrem de importante, fără de care prezentul nu ar mai fi la fel.

marele zid chinezesc

În această categorie se încadrează extrem de multe situații, iar una dintre ele este construcția Marelui Zid Chinezesc. Acesta este un edificiu care strânge anual mii de vizitatori, care a impresionat sute de artiști, dar și conducători. Puține persoane din ziua de astăzi știu că fără o formă primitivă, s-ar putea spune, a loteriei tip Keno, construcția nu ar fi fost poate niciodată terminată.

Iată care este povestea Marelui Zid Chinezesc și ce influență au avut jocurile de noroc asupra proiectului său.

Scurtă lecție de istorie despre Marele Zid Chinezesc

Proiectul “Zidului Lung”, așa cum s-ar traduce direct, are 21,196.18 km și scopul său inițial a fost de delimitare a statelor Chinei Antice și a Imperiului Chinei, de numeroasele grupuri nomade ale vremii.

Primele bucăți de zid ale acestui proiect au fost ridicate la începutul celui de-al VII-lea secol BC, deși planurile fuseseră mai vechi, dar abandonate. Prima sa parte a fost finalizată în anul 220 BC de Qin Shi Huang, care a unit bucățile realizate în secolul a VII-lea BC.

Proporțiile imense ale Marelui Zid Chinezesc au necesitat destul de mult timp pentru ca lucrarea să fie terminată, însă ele nu au fost stopate de-a lungul zecilor de ani, fiecare dinastie contribuind într-un mod sau altul, mai mult sau mai puțin. Cea mai cunoscută și mare parte a proiectului a fost realizată în timpul Dinastiei Ming, în secolul al XIV-lea.

Această construcție impunătoare a căpătat de-a lungul vremii nu doar rolul de apărare, ci și de cale de acces. Ea a fost parte din Drumul de Mătase, a fost folosită pentru transport, pe aceasta fiind situate numeroase puncte de control atât pentru marfă, cât și pentru imigranți și emigranți.

Deoarece la construcția Marelui Zid Chinezesc au contribuit mai multe dinastii, acesta a căpătat mai multe trasee, cele mai cunoscute fiind Marele Zid al Dinasteiei Han și Marele Zid al Dinastiei Ming. Această minune arhitecturală face parte din Patrimoniul UNESCO din 1987.

Legătura dintre Marele Zid Chinezesc și apariția jocului de Keno

Acest proiect a necesitat o finanțare extrem de mare și resurse aproape de nemăsurat pe parcursul sutelor de ani cât a fost într-o continuă dezvoltare. La începuturile lucrărilor, în jurul anului 200 BC, Dinastia Han de Vest a avut nevoie de o finanțare pentru reparații, dar și pentru extindere.

Bătăliile constante din acea perioadă au secat destul de mult și de repede resursele pe care le avea statul, așa că a fost nevoie de o alternativă. Astfel, într-o situație aparent fără ieșire, Cheung Leung a decis că nu poate să mai ceară poporului său și mai multe taxe, și a găsit o alternativă.

El este considerat inventatorul unui joc numit Ken, care este sub forma unei loterii. O versiune istorică spune că jocul s-ar putea traduce și ca “Jocul Porumbelului Alb”, care este considerat predecesorul loteriei Keno. Numele său provenea din modul de transport al rezultatelor din sat în sat.

Nu există dovezi sau documente care să ne dea toate detaliile cu privire la aceste amănunte, însă câteva fapte rămân solide până în ziua de astăzi. Statul a reușit să depășească impedimentele financiare și să finalizeze construcția Marelui Zid Chinezesc, iar loteria Keno își are originea în această perioadă, chiar dacă formatul său nu mai este la fel.

După câte ai putut observa, cursul istoriei este mult mai complex decât este prezentat în anii de școală. Unele detalii vor rămâne mereu necunoscute, fiind îngropate de informații greșite ori de lipsa dovezilor care să poarte povestea așa cum s-a întâmplat. Însă, putem aprecia creativitatea de a depăși momentele ce au părut fără scăpare și frumusețea rezultatelor acestor decizii, cum este Marele Zid Chinezesc.

Am peste 7 ani de experienta in Copywriting, pe care i-am dedicat predominant industriei iGaming. De-a lungul timpului, am scris mii de articole SEO care au contribuit la cresterea traficului organic si au ajutat utilizatorii sa isi afle raspunsurile. Focusul continutului meu a fost pe jocuri, operatori si provideri pe care i-am prezentat, descris si analizat. Sunt de parere ca experienta utilizatorului este foarte importanta, de aceea scriu texte pe care eu mi-as dori sa le citesc.

Oferte de recente