Despre The Invisible Man
The Invisible Man ne transportă în lumea întunecată a unui om de știință care încearcă să descopere formula magică prin care să facă pe cineva invizibil.
The Invisibile Man – un joc de păcănele ce merită încercat
Din nou suntem uimiți de o nouă producție de excepție a studiourilor NetEnt, unul dintre cei mai inovativi furnizori din domeniul jocurilor de păcănele. The Invisible Man are o grafică 3D de-a dreptul impresionantă ce este completată de animații lucrate până în cel mai mic detaliu,dar și de o coloană sonoră specială care contribuie din plin la atmosfera misterioasă și sumbră a acestui joc.
Caracteristicile și bonusurile din acest joc
The Invisible Man vine cu 5 role, 3 coloane și 20 de linii fixe de câștig. Miza minimă pornește de la 1RON / rotirea, iar câștigurile pot fi destul de consistente dacă prindem pe aceeași linie minim 3 simboluri identice din rândul celor reprezentate prin personaje ale poveștii: Doamna Hall, Domnul Hall, Dr Cranley, Arthur Kemp si Flora Cranley.
Jocul vine și cu două simboluri Joker (simbolul Wild, despre care am detaliat aici), unul reprezentat printr-un polițist, și un al doilea chiar de omul invizibil (Griffin). Joker-ul ține loc și de Scatter, declanșând runda bonus atunci când avem minim 2 Jokeri oriunde pe ecran.
Putem beneficia de trei tipuri diferite de free spins (Re-Spins, Free Spins Clasic și Police Spins), iar în timpul rundelor gratuite ai șansa de a declanșa secvența Griffin’s Rage.
The Invisible Man fără bani și alte jocuri gratis
Joacă acum slotul online The Invisible Man în cazinoul Unibet! Esti invitat să testezi acest joc incredibil într-un mod total gratuit, alegând să joci pe “bani virtuali”. Iar când te simți pregătit pentru o aventură de cu totul alt nivel, te poți loga pe cont pentru a trece la jocuri pe bani reali! The Invisibile Man este disponibil atât de pe desktop cât și de pe mobil, deci îl poți accesa chiar acum utilizând telefonul tău mobi!
În ce cazinouri online pot juca The Invisible Man?
- Favorite
- Cele Mai Bune Sloturi
- Free Spins
- Rambursări
- Cazinouri noi
- Aplicații Mobil
- Bonus de 100% până la 1000RON
- Aplicația foarte performantă pentru mobil
- Oferta foarte bogată de jocuri
- Bonus de 100% până la 1000RON
- Ofertă diversificată de jocuri
- Foarte multe metode de plată
- Bonus de până la 2,000RON
- Cazino foarte cunoscut în România
- Ofertă de jocuri foarte diversificată
- Bonus de 100% până la 1,000RON
- Aplicația integrată în browser
- În jur de 50 de jocuri exclusive
- Bonus de 100% până la 700RON
- Promoții zilnice și oferte de top
- Interfață simplă și intuitivă
- Bonus de 150% până la 999RON
- Conceptul unic și design-ul site-ului
- Numărul ridicat de metode de plată
- Până la 800 FREESPINS
- Site modern și foarte stabil
- Oferta bogată de jocuri
- Bonus de 100% până la 200RON
- Brand foarte cunoscut pe plan local
- Ofertă de jocuri foarte diversificată
- Bonus de 200% până la 1,800RON
- Bonus fără depunere de 50RON
- Brand foarte cunoscut în România
- Bonus de 40$ + 50 FREESPINS
- Jocuri exclusive de la Stars Studio
- Multe metode de depunere
- Bonus fără depunere – 80 FREESPINS
- Bonus de până la 2,000RON
- Jackpot-uri Ruby din oră în oră
- Bonus fără depunere – 80 FREESPINS
- Bonus de până la 1,200RON
- Ofertă bogată de jocuri
- Bonus fără depunere – 50 FREESPINS
- Bonus de până la 2,500RON
- Ofertă cu este 700 de jocuri
- Bonus de 1,500RON + 100 FREESPINS
- Peste 500 de jocuri de păcănele
- Mese exclusive live