wheel-center wheel-ring

Cum joci turnee de poker online pentru câștig maxim – strategii și sfaturi utile

Turneele de poker pot fi foarte dure. Poți să joci luni întregi fără a obține un scor solid, văzând în tot acest timp cum alți jucători reușesc în jurul tău. Turneele sunt, totuși, un format excelent din cauza faptului că apar de obicei și foarte mulți jucători slabi. Deci, dacă vă bucurați de un astfel de format mai mult decât de jocurile la mese de cash, aveți nevoie de o serie de arme pentru a vă îmbunătăți șansele de succes.

Am pregătit 6 sfaturi la îndemâna oricui, care să ajute în cadrul turneelor. În loc să ne concentrăm asupra unei strategii aprofundate, vom discuta anumite lucruri fundamentale și vom identifica greșelile de evitat. Cu aceste elemente de bază, veți fi mai aproape de scopul final al oricărei competiții de acest gen: intrarea în bani.

1. Nu încercați să vă mențineți stack-ul de pornire

Turneele cu mai multe mese sunt un adevărat maraton. Veți juca ore întregi înainte de a vă apropia de intrarea în bani, iar la masa finală stackul inițial va fi de multe ori mai mic decât valoarea unui big blind.

În consecință, este important să vă gândiți la valoarea stackului de pornire independent de costul real al intrării în turneu. Acest lucru ar trebui să vă „elibereze” jocul, astfel încât să vă puteți concentra pe luarea unor decizii corecte și nu pe protejarea stackului de pornire. Acest lucru vă oferă o șansă mai bună de a vă crește numărul de fise și de a avea un run bun.

Doar la etapele finale ale unui turneu puteți începe să vă gândiți la valoarea monetară a stackului și la modul în care aceasta ar putea afecta strategia voastră. Este recomandat ca până în acel punct să aveți un buget foarte atent calculat și să țineți sub control impulsul de a vă asuma riscuri care vă pot pereclita bunăstarea.

2. Joacă turneul de poker la victorie

Acest sfat este strâns legat de cel precedent, dar este mai aplicabil mai târziu în turnee.

Structura de premii a turneelor va recompensa aproape întotdeauna pe cei care termină pe primele locuri, în detrimentul celor care abia au trecut peste bubble. Ar trebui să încercați să vizați un loc cât mai bun la masa finală în detrimentul ITM-ului.

Cu alte cuvinte, este mai profitabil să riști și să încerci să ai un stack mare, care să îți permită un loc de top, în detrimentul mai multor locuri în apropierea bubble-ului, unde premiile sunt mult mai mici. Pe termen lung, e mult mai atrăgător din punct de vedere financiar un loc 4 sau 5 de exemplu, decât 6 clasări în afara top 20.

3. Încercați să vă exploatați adversarii

Deoarece fieldurile în turnee sunt adesea foarte slabe, ar trebui să utilizați o strategie de exploatare atunci când este cazul.

De exemplu, puteți exploata jucătorii tight situați în blinduri prin deschiderea cu o gamă mai largă, mai ales din poziție târzie. Sau, puteți ajusta range-ul de bet-uri, astfel încât să conțină mai multe pariuri pentru valoare, atunci când aveți în față un oponent loose (calling station).

Totuși, rețineți că niciodată nu veți găsi doi jucători într-un turneu care să se comporte la fel, așa că depinde de voi să identificați și să atacați punctele slabe ale unui anumit adversar. De asemenea, este important să ne amintim că jocul exploatator și jocul exploatabil sunt două fețe ale aceleiași monede. Cu alte cuvinte, atunci când vă ajustați strategia de a vă exploata adversarii, veți deveni mai exploatabili.

Majoritatea adversarilor nu vor avea capacitatea de a vă exploata, dar unii vor fi suficient de pricepuți pentru a își ajusta strategia. Din acest motiv, este important să vă protejați, să nu exagerați cu agresivitatea în fața opozanților pe care îi identificați drept „exploatabili”.

4. Lupta pentru ante în turneul de poker online

Turneele conțin aproape mereu ante, astfel că înainte de începerea acțiunii preflop există deja un pot important. Pentru a beneficia de acești „bani morți”, trebuie să vă ajustați jocul în două moduri:

În primul rând, pot odds vor fi crescute, astfel că, pentru a fura blindurile vă permiteți să ridicați cu o gamă mai largă din fiecare poziție.

În al doilea rând, ar trebui să vă apărați big blindul și, uneori, blindul mic, mult mai des. Cu ante în joc, veți obține pot odds pe un call în comparație cu un joc standard. De asemenea, trebuie să vă extindeți rangeul de re-raise (mai ales în small blind, care este poziția din care ar trebui să faceți cel mai des three bet).

5. Nu vă fie frică să vă apărați big blind-ul atunci când sunteți short stack

Mulți jucători își strâng rangeul de apărare al blindurilor când stackul lor scade sub 20 de BB-uri.

Ar trebui de fapt să vă apărați big blind-ul mai des în această situație (atâta timp cât mărimea raise-ului este mică), deoarece realizați mai multă echitate atunci când sunteți short stack. Oponentul vostru nu va putea să parieze cu a doua pereche de pe flop, de exemplu, cum s-ar întâmpla dacă ați avea un stack considerabil. Pentru simplul motiv că de multe ori se va expune: având puține fise, veți împinge all-in pe flop mult mai frecvent.

6. Puneți presiune pe adversari dacă aveți stack mare la bubble

Când vă apropiați de intrarea în bani și aveți o mulțime de fise, nu e cazul să vi le protejați. Trebuie să ridicați cu o gamă mai largă de mâini pentru a profita de cei cu puține jetoane, care nu pot da call în mod profitabil cu multe mâini. În egală măsură, ar trebui să jucați mai agresiv și post-flop.

Mulți jucători de turnee prețuiesc supraviețuirea mai mult decât ar trebui, mai ales atunci când văd că sunt aproape de ITM. Această abordare bazată pe supraviețuire este foarte exploatabilă și vă va oferi o mulțime de fise gratis, fără luptă.

Despre bankroll management am vorbit pe larg aici, și e bine de ținut minte că este necesar să joci în funcție de limitele bankrollului. Calea sigură spre pierderea întregului bankroll este săitul pest etape. Tocmai din acest motiv, este recomandat ca această activitate să fie făcută cu mare atenție și să fie asumate riscurile!

Am o experiență de peste 8 ani în Copywriting și în domeniul jocurilor de noroc. De-a lungul timpului am contribuit în special la adăugarea de tutoriale și articole utile pentru pariori și jucători de cazino, pentru a îi învăța pe aceștia să joace responsabil la jocuri de noroc, și pentru a își putea gestiona corect bankroll-ul, câștigurile, dar și pierderile.

Oferte de recente